Cele mai populare arome de narghilea din 2018

Narghileaua este un dispozitiv preferat de persoane din intreaga lume pentru consumul tutunului. Desi in mod initial in prepararea unei narghilele se folosea tutun fara aroma, acum exista foarte multe sortimente care fac deliciul fanilor.
Ca in fiecare an, au fost realizate sondaje pentru a descoperi cele mai populare arome de narghilea. Una dintre cele mai apreciate arome este in continuare cea de afine si menta, dar gasiti multe alte combinatii de arome la cea mai tare locatie de narghilea Bucuresti. Gustul de menta complimenteaza foarte frumos aroma de mere, fapt care ofera fumatorului o senzatie foarte placuta, linistitoare si face ca fumul rezultat sa aiba un miros foarte placut.
O alta aroma care s-a dovedit a fi foarte populara in anul acesta a fost cea de struguri. O aroma inedita care, atunci cand este combinata cu un fum rece ofera o senzatie placuta si revigoranta fumatorului. Iar parfumul fumului persista in aer mai mult decat in general ceea ce ofera un plus de placere tuturor celor care se bucura de narghilea.
Clasica aroma de pepene galben ramane in continuare in topul celor mai populare arome si in anul 2017. Fanii acestei arome renumite pentru gustul sau interesant spun ca aceasta este cea mai bine complimentata de un pahar de vin rece sau un ceai de fructe indulcit cu miere.
Pasionatii de cafea au afirmat ca prefera narghileaua cu aroma de portocale in anul 2017. Dupa cum bine stim, cafeaua se bea alaturi de un suc proaspat de portocale rece, asa ca aroma aceasta ofera combinatia perfecta atunci cand narghileaua este fumata dimineata. Pentru un plus de savoare, se recomanda ca apa din vasul narghilelei sa fie cat mai rece posibil.
Calitatea aromelor folosite este cel mai important aspect atunci cand vorbim de fumatul narghilelei. Daca gustul dicteaza in mod principal alegerea aromelor, singura regula care trebuie respectata de toti fumatorii ar fi ca insasi tutunul sa fie de o calitate superioara pentru a asigura o experienta perfecta!

Mos Craciun exista ! Cainele meu poate confirma.

Tata lumea pune pe blog retete. Nu sunt impotriva acestei practici. Si mie daca mi-ar iesi vreun fel de mancare asa cum apar cele puse pe bloguri in fotografiile care insotesc postarile cu pricina, cred ca as fi tentat si eu sa cotcodacesc 2.0 despre reusita. Numa’ ca, asa cum m-am mai facut de ras, mie mancarea imi iese comestibila dpdv al gustului si relativ execrabila daca ar fi evaluata de un estetician. Dar, am sa incerc sa fiu si eu cumva in tendinte si, iata, sapraiz, va ofer astazi o reteta de cusca de caine. Si fiindca are ingrediente personalizate fata de retetele clasice de custi de caine, si fiindca toate trebuia sa poarte-un nume, ii voi spune Cusca de caine “à la Ronnie”. Mai mult, asa cum vazusem eu pe un post tv american, ma puteam folosi de ocazie transformand toata tarasenia intr-un proiect „father & son” care, cica, are rostul de a apropia parintele de progenitura din dotare. Eu si fi’miu suficient de apropiati dar i-am bagat pe gat teoria americaneasca ca doar nu era sa muncesc singur. Acestea fiind zise : Day 1, Pasul 1. Planurile. Schita cu desenul tehnic, adicatelea. Am renuntat. Mi-as bate joc de mine, mi-as autoflagela creierul, as mictiona pe toti anii in care profesorii si-au dat silinta sa faca inginer din mine, daca as avea nevoie de planuri pentru un amarat de cotet. Deci, mi-am baut cafeaua gandindu-ma la chestii mult mai placute. In dimineata asta, 20 decembrie, Liz Hurley. Pasul 2. Materiale. Am luat ieri o,10 mc de scandura. De brad, ca se asorteaza cu Craciunul. Restul, ce s-o mai gasi prin curte. Scule, estem. Daca cineva ar vedea cat sunt de dotat (din punctul asta de vedere), ar fi tentat sa spuna ca sunt cel mai gospodar barbat din sud-estul Europei. Se confirma inca o data faptul ca aparentele inseala. Dar numai faptul ca mi le-am cumparat si tot spune ceva despre ceea ce as fi putut sa fiu. Macar la nivel de intentie. Cred ca sunt broscoiul care nu a gasit inca printesa potrivita sa-l sarute. Dar, fiindca m-am nascut obosit si-mi place munca fizica la fel de mult cum imi place biftecul tartar. Adica deloc, asa ca imi recunosc si partea proprie de vina:  cum se-apropie o printesa de mine, cum o iau la goana de teama ca daca ma pupa m-as putea transforma in genul acela de barbat care repara cu manuta lui totul prin casa. Daca tineti macar un pic la mine, sa batem toti, in cor, in lemn asa incat, puterea gesturilor noastre impreunate sa alung e munca fizica cat mai departe de mine. Deci, materiale : Si scule … Si-ncepe lucrul… Fundatia … Si izolatia, cu polistiren de 5 cm, sa nu raceasca bietul patruped la, si anume, oo Peste polistiren, dusumeaua… Scandura de brad. Ronnie are gusturi apropiate de ancestral si a refuzat aproape violent ideea de parchet laminat sau alte materiale cu aere de modernism. Pozitia umbrelor ar trebui sa va spuna ca suntem in apropierea pranzului. O prima inspectie : Mitu verifica atent daca unghiurile drepte sunt chiar drepte. Dois’pe jumate trecute fix. Paradoxal, fata si spatele sunt aproape gata. Si mai paradoxal de-atat, nu pica ! Gluma-i gluma, dar e trecut de ora doua … As fi vrut sa fiu un picut mai avansat. Deja planul meu de a termina astazi nu se mai potriveste cu realitatea din teren. Incep cumva sa-i inteleg pe guvernantii care spun ca termina o autostrada in 2014 si-i apuca 2020-u’ cu doar un sfert din ea facut. Primul perete lateral. Si cel de-al doilea. Vaaaaaaleeeeeu … Am pus-o … Cum-necum, pe sest, m-am trezit cu viitorul proprietar intr-o inspectie inopinata… Inspecteaza, c-un aer de cunoscator, calitatea materialelor folosite. Verifica intrarea. Ca, de, prima impresie conteaza, nu ? Pe punctul de-a latra. Ceva pare sa nu-i convina… Iarna-i grea, omatu-i mare. Dar, cu o izolatie buna, nici in basca nu ne doare ! Mitu e cel mai pervers inspector de pe fata pamantului. Se-nvarte, da tarcoale, dar nu spune nimic, asteptand sa fac prima miscare gresita si sa ma taxeze … Daca nu credeti ca-i intransigent, urmariti-i duritate din privire. Atat pe azi. In curand se va intuneca si deja mi-am tras doua ciocane peste des’te. Nu il mai risc si pe al treilea. La sfarsitul zilei am descoperit aceasta imagine luata de unul dintre satelitii CIA & NSA & FBI & Asociatia Constructorilor de Custi de Caini in stil Baroc. Day 2, adica azi : Primul lucru : vopsirea podelei. Apoi vopsirea exteriorului. Si cum petele de vopsea de pe maini e indicat sa nu atinga si butoanele aparatului foto, prima fotografie am facut-o abia pe la 11.oo cand deja acoperisul nu era doar pus ci si chituit. O prima mana de vopsea peste acoperis. Aveam surplus de alb ramas de cine stie cand, alb l-am facut. Ca tot imi spuse Google de dimineata ca asta-i prima zi de iarna asa ca am facut acoperisul ca si cum ar fi fost nins, nu ? Credeti sau nu, e deja trecut de 3 jumate… Incet-incet, ne apropiem de final … Orele 16.oo… Exteriorul, la final : Imagine din interior. Nu am dat cu var peretii fiindca nu am primit informatii despre culoarea preferata si nici la pus tablouri pe pereti nu ne-am incumetat, din aceleasi considerente. Si, doamnelor, domnisoarelor si domnilor, iata ce a primit Ronnie de Mos Craciun !!! Am febra musculara, abia astept sa fac o baie de doua ore si un sfert, de valoarea pedagogica a proiectului „father & son” s-a ales praful ca „son” m-a lasat cu ochii in soare pe motiv ca trebuie sa faca oares’ce cumparaturi cu gasca pentru Revelion, pana nu se usuca bine nici nu am putut invita proprietarul sa vad daca e multumit de noua casa au ba, dar, eu unul, sunt multumit. Am tras eu doo zile, dar acum imi voi putea gasi ambele ghete dimineata fiindca Ronnie va locui in casa lui unde poate s-ascunda papucii cui vrea el. Si intre noi fie vorba m-am lamentat ca o spalatoareasa ca mi-am rupt spatele muncind doua zile. In fapt, am lalait-o de n-am avut aer. P.S. Sigur se va gasi cel putin o persoana care sa spuna ceva gen „Aiurea. El nu a pus mana pe nimic. O fi platit pe cineva sa i-o faca si el statea in fund si facea poze”. Daca indrazneste sa si comenteze astfel (desi si faptul ca o gandeste e suficient de grav ) il anunt de pe acum ca ii dau „unfollow”, il scot din blogroll si nu mai vorbesc 3 ani si jumatate cu el !

Lucruri mai putin cunoscute despre hamburgeri

Celebrul sandwich constituit dintr-o chifla, o bucata de carne tocata, gatita pe gratar si sosuri, este la ora actuala cel mai bine vandut sandwich din lume tronand de departe cu un procent de 60%. 50 de miliarde anual se vand doar in Statele Unite, cel mai mare comerciant fiind McDonald’s. Acest lant gigant de fast food a doborat recordul mondial la vanzari cu suma impresionanta de 300 de miliarde de burgeri vanduti din momentul infiintari si pana acum.
Cel mai scump burger din lume a costat 325000 de dolari, pretul acestuia a fost justificat de faptul ca a fost conceput in intregime intr-un laborator din celule stem. Al doilea cel mai scump se numeste FleurBurger5000 si a fost vandut in Las Vegas. Ca si ingrediente principale acesta avea in compunerea sa trufe negre, foie gras si vita Kobe, servit cu o sticla de Chateau Petrus din 1990, experienta culinara oferita de acest burger este una extraordinara.
Un restaurant din Statele Unite ofera cel mai bogat in calorii burger din lume. Cu 9.982 de calorii, Quadruple Bypass Burger are ca si ingrediente patru chiftele de 250 de grame, 8 bucati de branza, 20 de fasii de bacon, 20 de felii de ceapa caramelizate in untura si ca si condimente foloseste o lingura de maioneza, doua de ketchup, 8 felii de rosii si o lingura de mustar. Clientii care viziteaza acest restaurant sunt intampinati de chelnerite imbracate in asistente si li se ofera cate un halat de spital, din fericire, nimeni pana acum nu a plecat cu ambulanta de la acest restaurant.
Daca toti burgerii vanduti intr-un an in Statele Unite ar fi pusi intr-o linie, aceasta ar inconjura Pamantul de 32 de ori.
Hamburgerul este si va fi intotdeauna mai mult decat un simplu fel de mancare, este un simbol al culturii culinare moderne!

Decembrie

Multi dintre romani au scris despre ziua Romaniei, despre faptul ca sunt mandri sau poate doar ca e deja decembrie, se apropie sarbatorile, vine vremea cadourilor pentru micuti, zilele libere in cazul in care mai inveti si intr-un liceu ca Nicolae Toniza… Eu nu voi scrie despre asta. Daca as fi vrut sa scriu, nu m-as fi trezit la unu si trei minute, adica deja la inceputul celei de-a doua zi din decembrie. De fapt, asa cum am promis, ar fi trebuit sa stau de-o parte pana pe 14 decembrie. Insa a intervenit o mica schimbare… Stii ca exista momente in care te simti eliberat de ceva care te apasa de multa vreme? Stii senzatia aia de eliberare si totodata de impacare cu tine insusti? Nu stii foarte bine de ce, dar simti nevoia sa zambeti si sa-i faci si pe ceilalti sa zambeasca…? O stare de genul asta ma bantuie pe mine acum. De cateva saptamani incoace am inceput sa cad intr-o usoara stare de depresie, mai mult de melancolie, tristete desi motivul nu l-am gasit inca. M-am desprins brusc de starea aia si ma bucur pentru ca rar gasesti persoane care sa te faca sa te simti cu adevarat bine si in siguranta cand te simti rau dintr-un motiv pe care nici macar tu nu-l stii. 1 decembrie pentru mine a fost o zi oarecare, in prima jumatate dormind cu pofta acoperita de plapuma groasa si trezindu-ma linsa pe picior de catelusa mea. Ritualul nu a fost mai deosebit ca in alte zile, urmand spalatul, mancatul, calculatorul (desi am spus ca fac o pauza), tvul s.a. Abia cu cateva minute inainte de ora 0:00 am aflat ceva care mi-a luminat mintea. Acum ma simt in siguranta, ma simt atat de bine incat parca nu e bine… Ciudat ca asa cum nu-mi vine sa cred cand intalnesc oameni buni, simpatici si prietenosi, asa nu prea imi vine sa cred cand ma simt prea bine. Urmeaza ceva. Nu-mi place sa gandesc asa, dar de aproape un an de zile am fost obligata sa fiu suspicioasa, pentru ca astfel crestea increderea in minte, nu mai ascultam de ceilalti, eram doar eu si cu mine. Si vine iarasi momentul sa fac o promisiune. Ziceam de mai multa vreme ca de mult imi doream sa spun la sfarsit de an ce impresii si reusite mi-a dat anul care tocmai se termina si la inceputul anului nou sa-mi astern pe hartie asteptarile and so… Niciodata nu m-am prea tinut de cuvant, ori erau vorbe in vant, planurile respectandu-le pe un termen scurt. Acum am unde sa-mi astern gandurile si planurile, indiferent daca publicul nu este cel pe care mi l-am dorit. In fapt, nici macar nu stiu unde ajung aceste cuvinte. E ca si cum ai scrie o scrisoare pe care ai rula-o si ai baga-o intr-o sticla, aruncand-o apoi in mare, nestiind daca mesajul va ajunge vreodata undeva si poate chiar acolo unde te-ai gandit tu ca ar trebui… Uneori frustranta ideea, alteori indiferenta. Si spuneam ca fac o promisiune. Well, aceasta consta in ceea ce-mi canta Snow Patrol de mai bine de cateva ore incontinuu: Never gonna fall in love again. In alta ordine de idei, si eu ca si altii, ma bucur nespus de venirea iernii. Imi doresc ca de Craciun sa ninga frumos, sa simt din nou suspansul acela dinaintea descoperirii cadourilor sub brad si apoi desfacerea acestora. Sincer, desi stiu ca a venit iarna am mult asteptari de la ceilalti, nu de la anumite persoane, ci in general de la ceilalti. Imi doresc multe chestii iarna asta, dar eu nu ma astept la vreun cadou. De Craciun imi doresc sa am macar un pachetel acolo, cat de mic, dar sa fie, insa nu vreau chestii marete. Ma multumesc cu o ninsoare frumoasa, cu o plimbare la bradul acela urias ale carui lumini s-au aprins in seara asta… Poate va deveni si Bucuresiul in sfarsit ceva mai bun. Nu mi-au placut decoratiile din oras de anul trecut. Oare Craciunul 2007 cum o sa fie? 8->