Où sont les années d’antan ?

Nu’s cum pisici se face (aici e o problema, au cam inceput sa se inmulteasca pisicile prin batatura mea, ar trebui sa tratez postul Craciunului cu ceva mai multa evlavie lingvistica ) dar inca nu reusesc sa tratez cumpana dintre ani ( aiurea cliseu !, nici macar n-am idee despre ce cumpana-i vorba) cu ochii beliti spre viitor. Orice gest, orice cuvant citit orice vorba auzita creeaza conexiuni cu fapte dintr-un trecut mai apropiat sau mai indepartat. Asta lasand deoparte obisnuita trecere in revista (e clar astazi gandesc doar in tipare prafuite si ma exprim in consecinta ) a lucrurilor petrecute peste an, lucruri pe care, ca orice snob care se respecta, le rememorez in aceasta perioada ca parte a raportului anual de activitate. Dupa ce apelativul de “Strontozaur” dat alaltaieri cainelui m-a trimis cu gandul catre indepartatul “Va fan culo” al lui Victor, ieri a fost randul cuvantului “ziar” regasit in titlul postarii de pe “A bisurile” sa ma trimita cu gandul haaaaaat departe inapoi, cu vreo 4 anisori inainte de marea cioranie din decembrie 89.  Profesorul de limba romana din liceu nu era nici prea-prea nici foarte-foarte. Se dadea drept nepot al lui Jebeleanu dar cum la vremea aceea nu-l aveam pe conu’ Google ca ajutor la fix orice ( de la reteta pentru oua fierte la copy-paste pentru tezele de doctorat ), ne-am multumit sa-l credem pe cuvant fara a-i scormoni prin arborele ginecologic. Si mai avea domnu’ nepot a’ lu’ Jebeleanu o meteahna : probabil si-ar fi dorit mult sa fie actor. Insa cum pe vremea aceea se faceau mai mult filme istorice posibil sa fi fost respins din considerente de ordin fizic. Fiindca dom’ profesor, la cei aproximativ 150 de centimetri ai lui (am zis asa ca sa para mai multi), cu greu ar fi reusit sa incalece o oaie darmite ditamai dihania de cal alb cu stea in frunte prezent la loc de cinste in mai toate luptele cu cotropitorii, de la Decebal incoace. Dar se vede treaba ca ramasese cu dragostea pentru actorie in sange, motiv pentru care se folosea de absolut orice text l iterar din manual, fie el fragment din Sadoveanu sau strofa a lui Eminescu, pentru a-si forta plamanii in incercari nu tocmai reusite de a intra in pielea personajelor, zbierand replici taioase in rolul lui Mircea catre Baiazid sau mieunand lirismul din vreo prea-simtitoare poezie de dragoste. Tot la capitolul “ciudatenii”, poate fi inclusa si ceea ce in termenii invatamantului modern al zilelor noastre (atat de modern incat la sfarsit de-a XII-a o parte importanta a absolventilor de liceu citesc silabisind in timp de urmaresc cu degetul pe text) se numeste “evaluare“. Dom’ profesor ne rupea cu notele in timpul trimestrului. Ne umplea de sange. Daca luai un 7 puteai sa spui ca l-ai apucat pe Dumnezeu de picior. Insa majoritatea (si va rog sa luati act de faptul ca, conform clasamentelor intocmite saptamanal in baza notelor obtinute, eram cea mai buna clasa din liceu) ne procopseam cu note de 5 sau 6. Daaaar, “ne scoteam” la teza unde, practic de neinteles, aveam voie la copiat. E-un fel de-a spune, fiindca subiectele erau astfel concepute incat daca erai vreun tolomac, faptul ca aveai acces nestingherit la manual si notite nu iti era de prea mare ajutor. Numai ca in acel inceput de decembrie, o pardalnica de gripa, a asezat pentru o saptamana cei 150 de centimetri de profesor de limba romana in patul locuintei unde domicilia bolind cu febra si-alte alea. Fix saptamana cu teza. Si ne-am trezit la teza cu o namila de aproape doi metri si cu o fata care i-ar fi permis sa ia din prima, la distanta mare de cel clasat pe locul II, castingul pentru rolul celui de-al doilea “B” din “Beauty and the Beast”. A scris subiectele pe tabla apoi s-a asezat la catedra a scos un ziar si l-a desfacut. S-a pus pe citit, cu ziarul in fata, ridicat in asa fel incat abia i se zarea o portiune de frunte si claia de par valvoi. “Taci ca e de bine”, ne-am zis noi si ne-am pus pe treaba umbland, la inceput mai delicat, apoi mai cu tupeu prin banci dupa manuale si caietele de notite. Ora a trecut repede, noi scriind cu elan patriotic in caietele de teza, omul citindu-si netulburat ziarul. Din cand in cand, linistea era intrer upta de fosnetul paginilor de ziar intoarse. Apoi a sunat de terminare a orei. Omul a impaturit ziarul, si-a scos un stilou din buzunar si ne-a cerut sa lasam caietele deschise pe banca. A trecut printre banci, oprindu-se din loc in loc si notand ceva pe caiete. Misterul a ceea ce nota avea sa fie curand descifrat : A pus 17 de 2 (nota doi) din 25 cati eram noi in clasa. “Ati copiat”, atat a spus. Apoi a adunat restul de 8 caiete, le-a pus in geanta si a iesit. Ziarul a ramas impaturit pe catedra. Eram albi la fata realizand brusc ca mai bine de jumatate din cea mai buna clasa din liceu avea sa ramana corijenta la romana. Apoi am inceput sa vociferam ca vom sustine toti ca nu-i corect, ca de unde stie, dom’le, nasparliul ala ca noi am copiat atata vreme cat intreaga ora nu facuse altceva decat sa citeasca ziarul ? Si apoi un coleg care luase ziarul de pe catedra, ne-a retezat avantul revolutionar. Namila daduse, asa ca de tigara, vreo sase gauri in paginile ziarului. Gauri prin care, miscand putin foile desfacute in fata, putuse sa observe nestingherit intreaga clasa. Revenind la acest decembrie, cum ma stiti darnic din fire, am primit prin e-mail calendarul “Playboy 2014″ si ma gandesc sa seruiesc aceasta altfel de duzina decat cele pe care asez pe blog in mod obisnuit in calitatea mea de membru (indisciplinat) al Clubului Psi. Si iata, deci, duzina de fete din calendar, in ordinea lunilor de pe tricou (vorba vine, ca nu stiu cum dar toate, absolut toate, si-au uitat in ziua shooting-ului echipamentul acasa ). Pentru baietii (doar baietii, daaaa ? ) care trec pragul blogului am sa ofer si posibilitatea de a-si verifica abilitatile si acuitatea vizuala invitandu-i la un test prin care sa asocieze fiecare luna a anului cu sanii numerotati de aici. Am spus “test” si nu “concurs”, da Andreotti ? Celor ce vor rezolva testul le trimit prin e-mail calendarul “intreg”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu