Sarut pe rana-ti miruita

– dialog cu un… copil – Te-as mirui. Asa, acum, cand stai si te uiti spre mine de parca nu m-ai recunoaste, de parca nu m-ai sti. Cand imi intinzi mana ta si-mi arati pe ea culmi si poteci cand insangerate, cand palid-intunecate. Ti-as da cu mir, cules de ieri din bob de floare si Nectar, sa vindece EL acolo ceea ce noi, oamenii, nu putem vindeca. Ti-as da cu mir pana si in suflet, ai rani adanci, se simt cand imi vorbesti, chiar si cand le camuflezi cu faina si tacere, ca-n copilarie. Ma uit cum curge mirul din sticluta si realizez ca, de fapt, te miruiesc continuu in gand si-n suflet. Ce daca tu nu crezi in de-astea? Cred eu cat sapte si e de ajuns. Lumina ta, copile, razbate cel mai bine in umbrele mele intunecate. Nu-i chip s-o stingi si nici altii nu vor putea de-acum sa o stinga. Arzi, asadar, pana la capat, cu putere, cu viu si drag de viata si de cant. Promit solemn ca de la a ta lumina se (va) aprinde, iata, inca una, si apoi inca una. Si tot asa… Si tot acum. Si muzica, chiar fara legatura cu textul postarii, ci doar pentru ca m-am trezit cu versurile ei in cap:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu