Despre mine

Locuiesc intr-o litera. Intr-un O. Pare incolor, inodor, insipid. Nimic nu intra, nimic nu iese, un rotocol perfect. Si totusi, ceva-ceva tot mai respira si umfla O-ul, apoi il dezumfla. Asa cum se ridica paturica pe copii cand sunt mici si dorm si respira, de ti-e mila si sa-i invelesti, sa nu cumva sa tresara puisorii galbiori pe care i-ai cusut chiar tu cu migala doar pentru ca-ti place pufuletul lor. Am adunat in O o mare de deznadejde. I-am dat foc, de fapt nu, am aruncat-o pe apa sambetei, dar nu Sambata aceea, ci alta… Tot in O am cules un munte de spini. I-am frecat in palme pana mi-au sangerat toate cuvintele, dar si necuvintele. Apoi am tacut. Am luat in acest O cartile indicate, citite, recitite, intelese ori neintelese, dar si sentimentele, trairile, simturile. Sa zica cine vrea ce-o vrea, n-o sa-mi mai cer iertare ca… simt! Chiar si asa, de una singura, ca o zaluda ce-si canta prin casa sau parcuri dorul primavaratic de nefalsa iubire. La fata aceea despre care v-am vorbit ieri m-am dus azi, ca tot aveam cheie si, in loc sa ud florile, le-am aruncat pe fereastra. Putrezisera inainte de vreme. Le-am aruncat cu ghivece/ghiveciuri (nu stiu cum se spune corect) cu tot. Asa incat de maine n-am de ce sa ma mai duc acolo, nu mai e nicio floare, nu mai am ce uda. M-as duce la somn, cu mintea mea, asa cum e ea, fara ganduri imprumutate din carti. Dar mi-e pofta sa-ti scriu. M-am tot impotrivit zilele astea sa-ti mai scriu tie, povestii mele cu aroma de sur, de ghinde si de ceai cald. Dar n-am cum sa plec fara a-ti spune ca cel mai tare mi-e/mi-ar fi dor sa stau cu obrajii si apoi cu nasu’ lipit de pieptul tau si sa-ti iau pulsul cu narile. Cine stie daca ma vor mai citi vreodata cu adevarat acei ochi luminosi ce ma stiu si (nu) ma accepta cand plang cuminte direct in irisul lor. Maine ma voi trezi intr-o litera. In litera mea. A unui O(m) reindragostit. De lumina.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu